Cu siguranta multi se vor regasi in randurile de mai jos.Nu stiu cat de explicit e titlul dar veti intelege pe parcurs.
Se ajunge la un moment in viata in care o persoana isi face un cerc de prieteni.Prieteni mai mult sau mai putini de incredere, dar intotdeauna in acest grup va fi unul care va avea o atractie deosebita fata de alt membru. Involuntar se va ajunge la acest lucru.
Daca va recunoaste, daca va infrunta, daca se va retrage din grup? Depinde de fiecare persoana. Eu vreau sa discut despre momentul in care persoana recunoaste si se intreaba daca poate fi ceva mai mult intre ei.
Aici apare problema. De foarte multe ori sentimentele nu sunt reciproce si se ajunge la o stare tensionata in care intr-un final unul se va retrage treptat. Daca totusi se va accepta o relatie, si lucrurile merg foarte bine, oare cuplul nu va fi tentat sa paraseasca cercul doar pentru a fi mai mult timp singuri? Si totusi daca lucrurile merg prost si se va strica tot cercul de prieteni? Oare se merita? Sunt atatea intrebari si de 10 ori mai multe raspunsuri.
Am abordat aceasta tema deoarece nu o data, ci de mai multe ori m-am confruntat cu aceasta situatie. Si nu e deloc usor, deoarece fiind prietenul tau nu vei dori sa ii ranesti sentimentele spunandu-i ca esti interesat de o posibila relatie cu el. Ca nu ai vrea sa risti sa strici tot ce ati avut pana in acel moment. Lucrurile sunt cu atat mai dificile cand grupul afla si fiecare isi alege partea lui pe care si-o va sustine mai mult sau mai putin.
Sunt constienta ca nu am facut decat sa bag lucrurile si mai mult in ceata. Dupa parerea mea, ar trebui daca este cel putin o atractie intre cei doi sa incerce ceva. Dar cum am precizat, sa fie reciproc. De ce acest raspuns? Nu stii niciodata cat de durabila va fi relatia si daca va fi sau nu sufletul tau pereche.
Aveti grija de voi. Si cautati-va jumatatea si in persoanele in care nu ati crede niciodata ca ati putea-o gasi.
Multa bafta,
A voastra nedumerita scriitoare,
Catalina
duminică, 25 iulie 2010
Candy
Daca nu ai sti ca sunt cercei mai ca ti-ar veni sa ii mananci...Este posibil? Da. Pe probate.
Aceste perechi de cercei ma fac sa ma gandesc la bomboane rotunde, cu gust de menta, cu gust de afine, sau orice alt gust de care mi-ar putea fi la un moment dat pofta. De ce? Datorita formei, luciului.
Sincer nu mai stiu de unde i-am luat. Dar sunt atat de amuzanti si ma fac mereu sa rad. Cum sa nu iti vina sa ii porti cand numai cand te uiti la ei iti inveselesc ziua. Sincer functioneaza. Poate doar la mine ca sunt mai copilaroasa. Dar de ce sa nu incercati ceva care ar putea sa va imbunataseasca ziua intr-un mod mai diferit decat de obicei. Totul e sa adaptam totul la modul nostru de viata astfel incat sa ne priasca si sa se potriveasca cu personalitatea noastra.
Acum ca am vorbit cu atata "patima" de dragii mei cercei, mi s-a facut pofta de ceva dulce. Am sa mananc in ciuda orei tarzii si a tuturor caloriilor. Am sa mananc in cinstea cerceilor mei deosebiti pentru ca ma fac sa ma simt mereu mai bine.
sâmbătă, 24 iulie 2010
Sparkling butterflys
Fluturii sunt si au fost mereu un simbol al delicatetii, al infinitului, al frumosului.
De ce sa nu ma simt si eu ocazional astfel?
Acesti cercei merg la o tinuta mai deosebita, cerceii neeclipsand-o, doar completand-o.
Sincer nu mai stiu de unde ii am, e posibil de la mare, dar nu pun ramasag.
Stiu ca sunt vanati de fosta mea colega de clasa, Irina(te pup). I-au placut foarte mult si imi promitea mereu ca o sa raman fara ei.
Vedeti voi, nu conteaza de unde i-am luat sau cat am dat pe ei. Conteaza amintirile pe care le strangi o data cu vremea. Cum a spus si Gabriel Garcia Marquez: "Viata nu este ceea ce ai trait, ci ceea ce iti amintesti ca ai trait, cum ti-o amintesti, pentru a o povesti." Astfel cu ajutorul acestei perechi de cerce nu o voi putea uita niciodata pe fosta mea colega de banca din anii de liceu cu care am impartit multe momente frumoase.
Miss u Iri.
vineri, 23 iulie 2010
Ice Cube
Delicati, mici, dar cu sclipiri hipnotizante.
Acel mic cub de "cristal" care invarte razele si reflexiile luminii impartind caldura si bucuriile vietii.
Destul de complex pentru o pereche de cercei, nu?
Aceasta pereche de cercei am primit-o cadou de la verisoara mea, Andreea, o persoana care zbarnaie in orice face si e cu capul pe umeri. O iubesc dupa cum bine se stie si ii multumesc pentru cadoul oferit. Stiu ca si ea are o pereche la fel ceea ce ma face sa ii apreciez si mai mult. Ne leaga ceva in afara de rudenie. Desi stiu ca asta conteaza mai mult,plus respectul fata de persoana de langa tine.
Mie, acesti cercei imi dau o stare de energie si ma face sa ma simt eleganta. Astfel ma comport mai atent si mai politicoasa. Dupa cum este normal se vor purta la o tinuta mai deosebita, intr-un loc mai special deci este si normal sa fiu mai manierata.
Acesti cercei nu ocupa doar un loc pe raft sau in ureche, ei ocupa un loc mult mai important pentru ca provin de la o persoana deosebita.
Multumesc Andreea.
joi, 22 iulie 2010
Armonie
Sa va spun povestea trandafirilor albastri...
Exista in natura trandafiri de diferite culori si nuante, iar cand ii oferim, fiecare culoare poarta o anumita semnificatie. Desi nu suntem atenti la aceste lucruri, ulterior poate ne dam seama. Dupa cum bine stiti nu exista trandafiri naturali albastri. Dar indiferent cat s-a chinuit natura si a combinat culorile, aceasta nuanta nu a iesit singura. De aceea, ce nu a reusit ea, a reusit omul. Numai din cele spune, acest trandafir devine un simbol al imposibilului.
In mitologia chinezeasca trandafirul albastru reprezinta speranta in cazul unei iubiri imposibile. Totodata nuanta de albastru reprezinta armonia.
Dupa parerea mea trandafirii albastri iti dau speranta, liniste si pace sufleteasca. Este doar parerea mea. Trandafirii reprezinta ceea ce vrei tu sa reprezinte. Daca tie iti va inspira altceva impartaseste si altora sentimentele tale. Daruieste indiferent de semnificatie trandafiri. De ce? Pentru ca sunt speciali, pentru ca te fac sa te simti deosebit. Pentru ca fiecare persoana merita macar o data un trandafir. Si de ce nu, unul albastru.
Daruieste-l sub orice forma. Eu i-am cumparat pe ai mei. Dar ma fac sa ma simt deosebita.
My first love
Acum ca v-am adus la zi cu evenimentele, vreau sa va impartasesc unul dintre cele mai mari hobby-uri ale mele.
Sunt o fanatica a cerceilor. Nu ma pot abtine cand vad un model care ma atrage, sa nu il cumpar. Sunt dispusa sa cheltui destui bani pentru mai multe perechi de cercei.
Sunt un accesoriu care face diferenta. Te deosebeste de cei din jurul tau. Important este sa stii cum sa ii asortezi e adevarat. Dar cand vezi culoarea si forma lor, restul vine de la sine.
Sunt mandra de ce am strans pana acum.
Va voi arata treptat cate o pereche si am sa va spun ce imi inspira si ce mi-a placut mai mult la ei.(desi unii sunt primiti au valori sentimentale mari).
Multumesc tuturor celor care ma ajuta sa-mi maresc colectia.(mami, tati si cei cu darurile:D).
V-am pupat.
Catalina
Sunt o fanatica a cerceilor. Nu ma pot abtine cand vad un model care ma atrage, sa nu il cumpar. Sunt dispusa sa cheltui destui bani pentru mai multe perechi de cercei.
Sunt un accesoriu care face diferenta. Te deosebeste de cei din jurul tau. Important este sa stii cum sa ii asortezi e adevarat. Dar cand vezi culoarea si forma lor, restul vine de la sine.
Sunt mandra de ce am strans pana acum.
Va voi arata treptat cate o pereche si am sa va spun ce imi inspira si ce mi-a placut mai mult la ei.(desi unii sunt primiti au valori sentimentale mari).
Multumesc tuturor celor care ma ajuta sa-mi maresc colectia.(mami, tati si cei cu darurile:D).
V-am pupat.
Catalina
Oficial
Sunt oficial studenta, cu acte in regula mai mult sau mai putin.
Sunt studenta la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei. Este un inceput deosebit pentru mine in care voi incerca totodata sa raman macar jumate din persoana care sunt acum. Este un test atat pentru mine cat si pentru cei din jur, cei care vor trebui sa ma suporte.
Sper sa ma descurc in acest nou rol si sa il iau in serios cu tot ce vine el, profesori, colegi, amici, colegi de camera, colegi de palier si tot asa. Voi sta la camin ceea ce va fi o provocare sa socializez cu atatea persoane dar si o dovada a suportului meu psihic.(sunt curioasa cat voi reusi sa invat cu toata galagia)
Sunt sigura ca am multi sustinatori in acest nou post si le multumesc( incepand cu neamurile pana la amici). Desi stiu ca despartirea de familie va fi dificila, nu e capat de lume. Va fi totul ok.(dupa cum se observa incurajarile mi se adreseaza; sper intr-adevar sa nu dezamagesc pe nimeni si sa fiu capabila sa spun nu proastelor tentatii dar sa accept persoane in jurul meu)
Multa bafta tuturor celor care pornesc cu dreptul in aceasta etapa a vietii lor.
V-am pupat.
Sincere imbratisari.
Catalina
Sunt studenta la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei. Este un inceput deosebit pentru mine in care voi incerca totodata sa raman macar jumate din persoana care sunt acum. Este un test atat pentru mine cat si pentru cei din jur, cei care vor trebui sa ma suporte.
Sper sa ma descurc in acest nou rol si sa il iau in serios cu tot ce vine el, profesori, colegi, amici, colegi de camera, colegi de palier si tot asa. Voi sta la camin ceea ce va fi o provocare sa socializez cu atatea persoane dar si o dovada a suportului meu psihic.(sunt curioasa cat voi reusi sa invat cu toata galagia)
Sunt sigura ca am multi sustinatori in acest nou post si le multumesc( incepand cu neamurile pana la amici). Desi stiu ca despartirea de familie va fi dificila, nu e capat de lume. Va fi totul ok.(dupa cum se observa incurajarile mi se adreseaza; sper intr-adevar sa nu dezamagesc pe nimeni si sa fiu capabila sa spun nu proastelor tentatii dar sa accept persoane in jurul meu)
Multa bafta tuturor celor care pornesc cu dreptul in aceasta etapa a vietii lor.
V-am pupat.
Sincere imbratisari.
Catalina
sâmbătă, 17 iulie 2010
Ceva mult prea serios....dar actual
Santajul sentimental in cuplu
Santajul de tip emotional se produce cand o persoana apropiata te ameninta ca va suferi foarte tare daca nu cedezi dorintelor ei. Aceasta persoana cunoaste foarte bine secretele si punctele tale vulnerabile si le foloseste oricand impotriva ta.
Ce este santajul sentimental?
Practic toti cunoastem persoane care fac tot posibilul sa obtina ceea ce vor de la noi. Este vorba despre un santaj in toata regula, in care sentimentele sunt adevarate monede de schimb. De la parinti ori copii pana la iubiti sau prieteni, toti acestia pot fi potentiali oameni care folosesc emotiile pentru a obtine ceea ce doresc. Pentru ca relatiile sa fie armonioase, atunci cand ei pun o conditie esti intelegator si tolerant. Fara indoiala insa ca, la un moment dat, obosesti sa-i satisfaci toate capriciile celui de langa tine si, in timp, nemultumirile tale pot lua forma unor razbunari.
Cine santajeaza?
Cea care santajeaza este o persoana nesigura, careia ii este frica sa nu piarda afectiunea celui de langa ea. Fara indoiala ca, in loc sa-si accepte temerile, le acutizeaza, pentru a da de inteles ca are nevoie de tine si ca fara tine ar fi pierduta. In plus, argumentul forte este ca tot ceea ce face e spre binele tau. De multe ori nu spune direct ceea ce o deranjeaza si construieste adevarate strategii prin care sa te faca sa te simti vinovat. Mai mult, pentru a-si atinge scopul a invatat sa se victimizeze si sa te faca sa te indoiesti de calitatea deciziilor tale. Lacrimile, amenintarile sau declaratiile de iubire sunt armele favorite pentru desfasurarea unei melodrame.
Cine se lasa santajat?
Trebuie sa te gandesti tot timpul ca oamenii te vor trata intotdeauna asa cum tu vei permite sa fii tratat. Daca ai fost victima unui santaj emotional este pentru ca tu ai permis ca acest lucru sa se intample. Puterea este in mainile tale, dar incercarea de a-ti recupera personalitatea nu este usoara. E necesar sa tii cont de cateva lucruri. Fara consimtamantul tau, santajistul nu are nici o putere. Trebuie sa ai o atitudine ferma si sa nu arati punctele slabe, pentru a putea prelua controlul situatiei. Nu trebuie sa accepti ca persoana de langa tine sa te faca sa te simti vinovat de ceea ce i se intampla.
Cand apare santajul?
"Dupa tot ce am facut pentru tine, tu te porti asa?" Este doar una dintre formulele cu care o persoana incearca sa o manipuleze pe cea de langa ea. "Cand l-am cunoscut pe sotul meu cu care sunt casatorita de 4 ani, treceam printr-o perioada dificila, iar el m-a ajutat sa o depasesc. Niciodata nu mi-am imaginat ca imi va aminti tot timpul de asta. De cate ori iau o decizie care nu-i este pe plac, aud aceste cuvinte: "Ce egoista esti. Nu te gandesti decat la tine. Dupa cat te-am ajutat, tu te porti cu mine astfel." Ma face sa ma simt vinovata pentru orice lucru banal", spune Dana, 28 ani.(sursa articolului: revista Look)
Aveti grija in cine aveti incredere si cui va daruiti.
Catalina
marți, 13 iulie 2010
Marti, 13
Nu-mi vine sa cred ca spun asta, dar ziua de azi a fost cumplita si nu ma asteptam deoarece 13 este norocos pentru mine. Dar cand nu te astepti, soarta te mai incearca. Azi am plans mult prea mult si mi-a ajuns, dar involuntar lacrimile se rostogolesc si nu stii unde incepe una si se termina alta.
Ziua a inceput placut, m-a trezit tata sa ma intrebe la cat trebuie sa fiu la scoala sa imi scot actele de studiu, dar soarele era pe cer si se anunta o zi potrivnica pentru orice imi propuneam. Din pacate aveam sa ma insel mai tarziu.
Mama era suparata si isi varsa of-ul pe mine, tata nu mai ajungea o data sa merg cu el in oras, dar cu toate astea inca eram binedispusa. Am plecat de acasa, chiar m-a insarcinat tata sa conduc, toate bune.
Am ajuns la scoala, am facut tot ce era necesar, apoi la notar sa fac copii legalizate, apoi cu tata sa il ajut la treaba si din momentul in care am plecat din locul cu "treaba" totul a inceput sa mearga prost. Parca universul isi schimbase cursul invers doar ca sa ma faca pe mine sa ma simt prost( desigur dramatizez, dar cum ar mai avea farmec ce scriu daca nu asa).
Ne-am intalnit cu un domn care afland ca sunt absolventa de liceu, a inceput sa imi spuna de fata lui ca a terminat nu stiu ce facultate in paralel cu alta de la FF si ca e mare nu stiu ce acum. Nu conteaza ce e si ce a facut dar mi-a facut mie capul calendar cu toate observatiile lui. La care tata il mai aproba si ma facea sa ma simt si mai prost pentru ca a zis ca ma sustine indiferent de ce voi face, eu stiind ca el prefera o anumita ramura, dar nu m-a obligat la nimic. Insa acele aluzii si mici subtilitati pe care le face si le zice ma face sa ma gandesc si sa ma razgandesc dar totodata ma simt sacrificata pentru ca ma imbie la un lucru pe care nu il doresc. De acolo mi s-a schimbat toata dispozitia. Nu mai aveam chef de condus, de vorbit si cu atat mai putin de glumit. Vroiam doar sa fiu singura si sa ma descarc( stiu, sunt prea sensibila).
Am ajuns acasa si m-am descarcat putin, hotarata sa ma culc, poate imi mai reveneam. Dar nu mi-a schimbat cu nimic starea. Mai rau. M-am certat si cu prietena mea cea mai buna cand a aflat de decizia mea cu facultatea. M-a facut sa ma simt prost ca poate era cea mai mare greseala a vietii mele, ca sa ma hotarasc bine ce vreau ca e vorba de cariera mea.Nu mai suportam. Dar cand mi-a spus ca eu nu sunt stresata si ca ma doare undeva de tot, de fapt a spus ca nu ma doare nici pe dracu, am lasat balta tot si am iesit la alergat si m-am simtit mai usoara, pasii ma ghidau singuri pe asfalt, iar aerul parea placut. Doar parea. In sufletul meu inca se da o mare batalie. Nu par stresata, e cu totul altceva.
Sunt satula de atatea presupuneri ca sunt calma si ca astept totul sa imi fie servit pe tava, ca nu imi place sa lupt pentru nimic si asa mai departe. Sunt satula de toti cei care de la aluzii trec la enervare si la stres.
Vreau sa se termine o data tot circul asta. Dar totodata vreau sa se stie ca nici mie nu imi e usor. Daca era usor poate nu simteam nevoia sa ma descarc.
Dar maine va fi o noua zi. Si sper sa nu fie un nou 13.
V-am pupat.
Va doresc zile mai bune ca ale mele.
Catalina
Ziua a inceput placut, m-a trezit tata sa ma intrebe la cat trebuie sa fiu la scoala sa imi scot actele de studiu, dar soarele era pe cer si se anunta o zi potrivnica pentru orice imi propuneam. Din pacate aveam sa ma insel mai tarziu.
Mama era suparata si isi varsa of-ul pe mine, tata nu mai ajungea o data sa merg cu el in oras, dar cu toate astea inca eram binedispusa. Am plecat de acasa, chiar m-a insarcinat tata sa conduc, toate bune.
Am ajuns la scoala, am facut tot ce era necesar, apoi la notar sa fac copii legalizate, apoi cu tata sa il ajut la treaba si din momentul in care am plecat din locul cu "treaba" totul a inceput sa mearga prost. Parca universul isi schimbase cursul invers doar ca sa ma faca pe mine sa ma simt prost( desigur dramatizez, dar cum ar mai avea farmec ce scriu daca nu asa).
Ne-am intalnit cu un domn care afland ca sunt absolventa de liceu, a inceput sa imi spuna de fata lui ca a terminat nu stiu ce facultate in paralel cu alta de la FF si ca e mare nu stiu ce acum. Nu conteaza ce e si ce a facut dar mi-a facut mie capul calendar cu toate observatiile lui. La care tata il mai aproba si ma facea sa ma simt si mai prost pentru ca a zis ca ma sustine indiferent de ce voi face, eu stiind ca el prefera o anumita ramura, dar nu m-a obligat la nimic. Insa acele aluzii si mici subtilitati pe care le face si le zice ma face sa ma gandesc si sa ma razgandesc dar totodata ma simt sacrificata pentru ca ma imbie la un lucru pe care nu il doresc. De acolo mi s-a schimbat toata dispozitia. Nu mai aveam chef de condus, de vorbit si cu atat mai putin de glumit. Vroiam doar sa fiu singura si sa ma descarc( stiu, sunt prea sensibila).
Am ajuns acasa si m-am descarcat putin, hotarata sa ma culc, poate imi mai reveneam. Dar nu mi-a schimbat cu nimic starea. Mai rau. M-am certat si cu prietena mea cea mai buna cand a aflat de decizia mea cu facultatea. M-a facut sa ma simt prost ca poate era cea mai mare greseala a vietii mele, ca sa ma hotarasc bine ce vreau ca e vorba de cariera mea.Nu mai suportam. Dar cand mi-a spus ca eu nu sunt stresata si ca ma doare undeva de tot, de fapt a spus ca nu ma doare nici pe dracu, am lasat balta tot si am iesit la alergat si m-am simtit mai usoara, pasii ma ghidau singuri pe asfalt, iar aerul parea placut. Doar parea. In sufletul meu inca se da o mare batalie. Nu par stresata, e cu totul altceva.
Sunt satula de atatea presupuneri ca sunt calma si ca astept totul sa imi fie servit pe tava, ca nu imi place sa lupt pentru nimic si asa mai departe. Sunt satula de toti cei care de la aluzii trec la enervare si la stres.
Vreau sa se termine o data tot circul asta. Dar totodata vreau sa se stie ca nici mie nu imi e usor. Daca era usor poate nu simteam nevoia sa ma descarc.
Dar maine va fi o noua zi. Si sper sa nu fie un nou 13.
V-am pupat.
Va doresc zile mai bune ca ale mele.
Catalina
duminică, 11 iulie 2010
Dau de baut
Suna bine deja:))
A venit vremea sa va anunt.....SA STATI INCHISI IN CASE, pentru ca am iesit pe traseu.
Nu traseu de ala:)). Mi-am luat permisul si am iesit in lume.
Glumesc desigur cand spun sa ramaneti acasa. Nu sunt un pericol chiar asa de mare.
Dar sa va povestesc...
Dupa multe luni de condus pe masina instructorului a venit si vremea adevarului. Dupa cum stiti abia am terminat cu bacalaureatul( Slava Domnului!!!). Si nu am avut nici la ala atatea emotii cum am avut cand a trebuit sa dau sala. La doar o zi dupa aflarea rezultatelor de la bac m-am apucat sa invat legislatia de la cap la coada, intru cat si asa amanasem examenul prea mult. Am citit legislatia de la cap la....(coada ar fi trebuit) capitolul cu contraventiile:))...Erau mult prea plictisitoare. Le-am invatat sub alta forma. Apoi m-am apucat sa fac intrebarile din carte.
Pentru necunoscatori sunt in jur de 1500 de intrebari cu aproximatie, pentru fiecare capitol cate o serie de intrebari. Incet incet, am facut cam 400 de intrebari in prima zi, apoi vreo 500 in urmatoarea zi si in ultima ce-a mai ramas, urmand apoi sa le reiau pe cele gresite si sa mai aprofundez putin teoria.
Oricum desi am parcurs toti acesti pasi, emotiile de mareau cu fiecare zi care trecea, incat am ajuns in ziua de joi cand am dat sala sa nu fiu capabila sa imi inghit saliva, nu mai spun de mancare, si sa fac chestionare pe banda. Ceea ce m-a demoralizat complet a fost ca ultimul chestionar pe care l-am facut inainte sa plec din casa l-am facut de 22 de puncte: minimul pentru a fi admis.
Pe drum spre Politie tremuram si imi venea sa o iau la fuga inapoi spre casa. Din fericie, am avut sustinatori, tata si fratiorul care mai glumeau cu mine si ma faceau sa ma simt mai bine totusi.
Am ajuns la locul cu pricina. Am intrat in cladire si am urcat la etaj. Doamna de la birou vorbea la telefon si zambea subtil, dar tot nu imi daruia mai multa incredere. M-a pus sa imi scriu numele si cu degetele tremurande am scrijelit numele meu asteptand urmatorul pas care inceta sa mai vina. Intr-un sfarsit a terminat convorbirea si m-a rugat sa intru in sala. Intrasem intr-o camera obscura luminata doar de ecranele calculatoarelor. Intrasem in alta lume. Panica era mare. M-a rugat sa ma asez la unul din ele si cand sunt gata sa incep. Am inceput sa ma inchin, sa ma rog sa ma descurc. Nu era vorba neaparat ca era tragedie daca nu luam carnetul, dar rusinea, nu stiu. M-as fi simtit prost. Am inceput chestionarul, insa dupa 2 intrebari m-am oprit iar sa ma calmez. Totul decurgea foarte bine si incepeam sa ma destind.
Ideea este ca am luam sala si am iesit foarte fericita de acolo. La iesire doamna mi se parea mai zambareata si am inceput sa rad cand fratiorul mi-a adresat urmatoarea intrebare: Ai castigat?=)) Cum sa nu rad. I-am zis ca da. Acum totul mi se parea mai amuzant si mai potrivnic.
Urmatoarea zi a trebuit sa dau orasul. Dar nu mai eram atat de emotionata. Chiar nu aveam emotii mai deloc. Eram sigura pe cum conduceam si nu mai depindea intru totul de mine. Daca aveam un examinator care s-a sculat cu fata la perna, sansele sa iau erau minime. Dar domnul a fost mai mult decat prietenos si am vorbit incontinuu.
Ma bucur ca totul s-a terminat cu bine. Mai am un hop. Inscrierea la facultate si apoi vara...
Desi intrasem in ritm cu invatatu si mi s-a parut ciudat ca sa stau degeaba fara sa deschid nici un caiet vreo 2 zile...sigur ma voi apuca de ceva.
Va anunt eu cand se mai intampla ceva interesant in viata mea.
V-am pupat,
Catalina.
A venit vremea sa va anunt.....SA STATI INCHISI IN CASE, pentru ca am iesit pe traseu.
Nu traseu de ala:)). Mi-am luat permisul si am iesit in lume.
Glumesc desigur cand spun sa ramaneti acasa. Nu sunt un pericol chiar asa de mare.
Dar sa va povestesc...
Dupa multe luni de condus pe masina instructorului a venit si vremea adevarului. Dupa cum stiti abia am terminat cu bacalaureatul( Slava Domnului!!!). Si nu am avut nici la ala atatea emotii cum am avut cand a trebuit sa dau sala. La doar o zi dupa aflarea rezultatelor de la bac m-am apucat sa invat legislatia de la cap la coada, intru cat si asa amanasem examenul prea mult. Am citit legislatia de la cap la....(coada ar fi trebuit) capitolul cu contraventiile:))...Erau mult prea plictisitoare. Le-am invatat sub alta forma. Apoi m-am apucat sa fac intrebarile din carte.
Pentru necunoscatori sunt in jur de 1500 de intrebari cu aproximatie, pentru fiecare capitol cate o serie de intrebari. Incet incet, am facut cam 400 de intrebari in prima zi, apoi vreo 500 in urmatoarea zi si in ultima ce-a mai ramas, urmand apoi sa le reiau pe cele gresite si sa mai aprofundez putin teoria.
Oricum desi am parcurs toti acesti pasi, emotiile de mareau cu fiecare zi care trecea, incat am ajuns in ziua de joi cand am dat sala sa nu fiu capabila sa imi inghit saliva, nu mai spun de mancare, si sa fac chestionare pe banda. Ceea ce m-a demoralizat complet a fost ca ultimul chestionar pe care l-am facut inainte sa plec din casa l-am facut de 22 de puncte: minimul pentru a fi admis.
Pe drum spre Politie tremuram si imi venea sa o iau la fuga inapoi spre casa. Din fericie, am avut sustinatori, tata si fratiorul care mai glumeau cu mine si ma faceau sa ma simt mai bine totusi.
Am ajuns la locul cu pricina. Am intrat in cladire si am urcat la etaj. Doamna de la birou vorbea la telefon si zambea subtil, dar tot nu imi daruia mai multa incredere. M-a pus sa imi scriu numele si cu degetele tremurande am scrijelit numele meu asteptand urmatorul pas care inceta sa mai vina. Intr-un sfarsit a terminat convorbirea si m-a rugat sa intru in sala. Intrasem intr-o camera obscura luminata doar de ecranele calculatoarelor. Intrasem in alta lume. Panica era mare. M-a rugat sa ma asez la unul din ele si cand sunt gata sa incep. Am inceput sa ma inchin, sa ma rog sa ma descurc. Nu era vorba neaparat ca era tragedie daca nu luam carnetul, dar rusinea, nu stiu. M-as fi simtit prost. Am inceput chestionarul, insa dupa 2 intrebari m-am oprit iar sa ma calmez. Totul decurgea foarte bine si incepeam sa ma destind.
Ideea este ca am luam sala si am iesit foarte fericita de acolo. La iesire doamna mi se parea mai zambareata si am inceput sa rad cand fratiorul mi-a adresat urmatoarea intrebare: Ai castigat?=)) Cum sa nu rad. I-am zis ca da. Acum totul mi se parea mai amuzant si mai potrivnic.
Urmatoarea zi a trebuit sa dau orasul. Dar nu mai eram atat de emotionata. Chiar nu aveam emotii mai deloc. Eram sigura pe cum conduceam si nu mai depindea intru totul de mine. Daca aveam un examinator care s-a sculat cu fata la perna, sansele sa iau erau minime. Dar domnul a fost mai mult decat prietenos si am vorbit incontinuu.
Ma bucur ca totul s-a terminat cu bine. Mai am un hop. Inscrierea la facultate si apoi vara...
Desi intrasem in ritm cu invatatu si mi s-a parut ciudat ca sa stau degeaba fara sa deschid nici un caiet vreo 2 zile...sigur ma voi apuca de ceva.
Va anunt eu cand se mai intampla ceva interesant in viata mea.
V-am pupat,
Catalina.
miercuri, 7 iulie 2010
Searching....
Vroiam doar sa va povestesc ceva ce mie ...ulterior mi s-a parut amuzant. Este istoria cautarii fratelui.:))
Sunt sigura ca daca aveti frati/surori au plecat cel putin o data de acasa pe afara si voi i-ati cautat inebuniti. Ce dragut...
Poveste incepe foarte frumos cand mama m-a anuntat dupa amiaza ca trebuie sa stau cu fratiorul meu scump si drag,in varsta de numai 5 anisori, Paulica. De obicei isi face veacul pe afara la un munte de nisip impreuna cu alti copii. Totul este foarte ok pana acum, cu exceptia ca eu trebuia sa stau in casa sa fac chestionare pt scoala de soferi si nu prea puteam sa pierd timpul pe afara.
Dupa vreo ora dupa ce a plecat mama am iesit afara, imbracata decent in pantaloni scurti si un maieu, sa vad daca mai traieste, daca mai are nevoie de ceva, etc. Era la vecinul impreuna cu inca vreo 5 copii pe afara. Cum m-a vazut, mi-a tras acea privire care a venit in concordanta cu raspunsul: Ce vrei? Am inceput sa rad instinctiv, deoarece deja are acel orgoliu de: cum am putut sa vin sa-l verific? Dar asta fac surorile mai mari. Au grija de fratiorii lor ca dintr-o familie buna ce sunt. Suntem!=)) L-am intrebat daca e bine,daca ii e frig daca vrea ceva, a spus ca nu si m-am intors acasa.
Dupa vreo ora/ o ora jumate schimbata in tinuta de casa...un tricou lung ROZ...am iesit sa vad daca nu ii este frig intru cat se lasase racoare. Nu m-am schimbat pentru ca am crezut ca il voi gasi in acelasi loc. La vecinu`.
Din pacate pentru mine nu era acolo. Tin sa mentionez acum ca eu nu stau la oras. Stau undeva intr-un satuc in plina campie unde vantul isi face de cap. Nu am decat o strada prin imprejurimi si nu foarte multi vecini.
O data iesita din curte, m-am indreptat spre muntele de nisip bine cunoscut gata sa il vad pe fratior tipand si alergandu-se pe acolo cu ceilalti copii. Dar spre mirarea mea nu era acolo. Am inaintat subtil la un alt morman de nisip, unde erai cativa vecini micuti dar nici urma de Paul. Am intrebat un barbat: Stiti cumva unde e Paulica? El, pe un ton glumet: Pai acum ceva timp a trecut o caruta cu tigani, de atunci nu l-am mai vazut. Eu: Deci nu l-ati vazut?. El:Nu...Bine...Merg mai departe cu vantul suflandu-mi tricoul si eu tinand de el disperata, ba de partea de jos, ba cu mainile in san. Oricum nimic nu ma ajuta, dar efortul...intotdeauna bine venit.:P
Ma intalnesc cu un baiat si ii strecor aceeasi intrebare printre miscarile mele "senzuale". Acelasi raspuns. Nervi amplificati. Ma intorc spre casa sa incerc si la casa de vizavi. Intru in curte. Strig: Paul. Nimic. Din nou. La a doua strigare iese de dupa casa un copil, alt vecin de-al meu, si ii adresez aceeasi intrebare. Raspunsul lui ma da peste cap: Ca Paul e la nisip. Eu: Cum sa fie la nisip ca acum vin de acolo. EL: E la nisip. Eu: Nu e. Ies din curte cu avant si ma intorc spre mormanul de nisip. Primul vecin mai in varsta care imi sugera subtil ca l-au furat tiganii, era in acelasi loc in care l-am lasat. Intreb din nou: Chiar nu stiti unde este Paul? El: Nu. ...Mai sta putin si imi spune: Ai incercat la Marian si Vasile(alti vecini minori de-ai mei...ce multi pitici pe aici)?...Eu: Nu. Acum ma duc.
Bat la poarta, intru usor si observ o femeie in varsta in curte. Desi am intrat suav si delicat femeia se speriase de parca vroiam sa ii iau nu stiu ce. Zic sarut mana si o intreb acelasi lucru ce ma framanta deja de 10 minute. Unde este Paul? Ea: Pai nu stiu, ca acum 10 minute era aici.(fierb....) Ea continuand: Dar stai sa ma uit in casa. Intra ea si zice: E aici. Imediat il strig, din pacate cu multi nervi si mult repros in voce sa se miste mai repede acasa. Nu eram suparata pentru ca era la vecini, pentru ca pe la ei isi face veacul de obicei. Eram suparata pentru ca nu m-a anuntat. Si pe drumul de intoarcere i-am spus mai calm ca nu a procedat corect si ca trebuia sa anunte daca pleca din locurile obisnuite. Si mi-a raspuns: Pe cine sa anunt? Eu intrigata: Cum pe cine? Pe mine, pentru ca nu am stat acasa degeaba. Asa puteam sa plec si eu in oras.
Culmea a fost ca tot atunci si-a dat seama ca ii este foame. Parca pana atunci statuse intr-un balon departe de toate grijile firesti.
Intamplarea in sine a fost penibila pentru ca am umblat despuiata in lungul si in latul ulitei ca sa caut un pitic, cu vantul suflandu-mi in ...spate...si cu vecinii holbandu-se la mine. Superb.
Sa imi fie invatatura de minte sa stau cu ochii in 8 ca in 4 nu a fost suficient.
Pana data viitoare,
V-am pupat,
Catalina
Sunt sigura ca daca aveti frati/surori au plecat cel putin o data de acasa pe afara si voi i-ati cautat inebuniti. Ce dragut...
Poveste incepe foarte frumos cand mama m-a anuntat dupa amiaza ca trebuie sa stau cu fratiorul meu scump si drag,in varsta de numai 5 anisori, Paulica. De obicei isi face veacul pe afara la un munte de nisip impreuna cu alti copii. Totul este foarte ok pana acum, cu exceptia ca eu trebuia sa stau in casa sa fac chestionare pt scoala de soferi si nu prea puteam sa pierd timpul pe afara.
Dupa vreo ora dupa ce a plecat mama am iesit afara, imbracata decent in pantaloni scurti si un maieu, sa vad daca mai traieste, daca mai are nevoie de ceva, etc. Era la vecinul impreuna cu inca vreo 5 copii pe afara. Cum m-a vazut, mi-a tras acea privire care a venit in concordanta cu raspunsul: Ce vrei? Am inceput sa rad instinctiv, deoarece deja are acel orgoliu de: cum am putut sa vin sa-l verific? Dar asta fac surorile mai mari. Au grija de fratiorii lor ca dintr-o familie buna ce sunt. Suntem!=)) L-am intrebat daca e bine,daca ii e frig daca vrea ceva, a spus ca nu si m-am intors acasa.
Dupa vreo ora/ o ora jumate schimbata in tinuta de casa...un tricou lung ROZ...am iesit sa vad daca nu ii este frig intru cat se lasase racoare. Nu m-am schimbat pentru ca am crezut ca il voi gasi in acelasi loc. La vecinu`.
Din pacate pentru mine nu era acolo. Tin sa mentionez acum ca eu nu stau la oras. Stau undeva intr-un satuc in plina campie unde vantul isi face de cap. Nu am decat o strada prin imprejurimi si nu foarte multi vecini.
O data iesita din curte, m-am indreptat spre muntele de nisip bine cunoscut gata sa il vad pe fratior tipand si alergandu-se pe acolo cu ceilalti copii. Dar spre mirarea mea nu era acolo. Am inaintat subtil la un alt morman de nisip, unde erai cativa vecini micuti dar nici urma de Paul. Am intrebat un barbat: Stiti cumva unde e Paulica? El, pe un ton glumet: Pai acum ceva timp a trecut o caruta cu tigani, de atunci nu l-am mai vazut. Eu: Deci nu l-ati vazut?. El:Nu...Bine...Merg mai departe cu vantul suflandu-mi tricoul si eu tinand de el disperata, ba de partea de jos, ba cu mainile in san. Oricum nimic nu ma ajuta, dar efortul...intotdeauna bine venit.:P
Ma intalnesc cu un baiat si ii strecor aceeasi intrebare printre miscarile mele "senzuale". Acelasi raspuns. Nervi amplificati. Ma intorc spre casa sa incerc si la casa de vizavi. Intru in curte. Strig: Paul. Nimic. Din nou. La a doua strigare iese de dupa casa un copil, alt vecin de-al meu, si ii adresez aceeasi intrebare. Raspunsul lui ma da peste cap: Ca Paul e la nisip. Eu: Cum sa fie la nisip ca acum vin de acolo. EL: E la nisip. Eu: Nu e. Ies din curte cu avant si ma intorc spre mormanul de nisip. Primul vecin mai in varsta care imi sugera subtil ca l-au furat tiganii, era in acelasi loc in care l-am lasat. Intreb din nou: Chiar nu stiti unde este Paul? El: Nu. ...Mai sta putin si imi spune: Ai incercat la Marian si Vasile(alti vecini minori de-ai mei...ce multi pitici pe aici)?...Eu: Nu. Acum ma duc.
Bat la poarta, intru usor si observ o femeie in varsta in curte. Desi am intrat suav si delicat femeia se speriase de parca vroiam sa ii iau nu stiu ce. Zic sarut mana si o intreb acelasi lucru ce ma framanta deja de 10 minute. Unde este Paul? Ea: Pai nu stiu, ca acum 10 minute era aici.(fierb....) Ea continuand: Dar stai sa ma uit in casa. Intra ea si zice: E aici. Imediat il strig, din pacate cu multi nervi si mult repros in voce sa se miste mai repede acasa. Nu eram suparata pentru ca era la vecini, pentru ca pe la ei isi face veacul de obicei. Eram suparata pentru ca nu m-a anuntat. Si pe drumul de intoarcere i-am spus mai calm ca nu a procedat corect si ca trebuia sa anunte daca pleca din locurile obisnuite. Si mi-a raspuns: Pe cine sa anunt? Eu intrigata: Cum pe cine? Pe mine, pentru ca nu am stat acasa degeaba. Asa puteam sa plec si eu in oras.
Culmea a fost ca tot atunci si-a dat seama ca ii este foame. Parca pana atunci statuse intr-un balon departe de toate grijile firesti.
Intamplarea in sine a fost penibila pentru ca am umblat despuiata in lungul si in latul ulitei ca sa caut un pitic, cu vantul suflandu-mi in ...spate...si cu vecinii holbandu-se la mine. Superb.
Sa imi fie invatatura de minte sa stau cu ochii in 8 ca in 4 nu a fost suficient.
Pana data viitoare,
V-am pupat,
Catalina
:D
Dupa lupte seculare in care am invatat, am invatat si iar am invatat...a venit vremea sa mai invat putin:)).
Din pacate pentru mine nu esti o gluma si purul adevar.
Sa va aduc la zi cu evenimentele...
Am trecut prin cruntele emotii dinainte de examenele de bacalaureat, care spre mirarea mea nu au durat decat un weekend. :D. Si apoi a venit Saptamana Sfanta. Am avut mult mai putine emotii cu fiecare zi ce trecea pentru ca eram sigura ca la examenele date voi lua oricum nota de trecere si ca nu imi va lua nimeni capul nici daca voi pica. Binenteles ca nu aveam sa pic, ci mai mult de atat, aveam sa fiu destul de sus.
Nu voi mentiona note, medii si altele pentru ca nu mai au sens.
Nu mai sunt eleva de liceu. Deocamdata nu mai sunt nimic, decat o tanara domnisoara care spera ca isi va gasi un locusor undeva in lumea asta.
Intrebarea zilei este:.....(sunet de tobe).....Si te-ai gandit la ce facultate mergi?
Aveti idee cat de stresanta poate fi intrebarea aceasta? Cat pot sa o urasc?
In ultima vreme ma gandeam serios sa spun lumii ca sunt cls a 11-a de fapt ca sa inceteze cu intrebarea.:))
Sa spunem ca nu stiu unde dau mai departe. Raspunsul vine fulgerator: CUM? Nu te-ai gandit? Dar este deja atat de tarziu. Hotaraste-te mai repede. Ma simt de parca as sta in casa lor si trebuie sa ma mut cat mai repede de acolo. Parca stau pe capul lor, nu pe capul parintilor. Desigur, eu niciodata nu stau pe capul parintilor :x. Ei ma iubesc neconditionat, si chiar daca as sta pe capul lor tot nu mi-ar spune-o....:))As vrea eu. Sunt prea sinceri.=)).
Pe de alta parte, sa spunem ca m-am hotarat si ca voi da la facultate intr-un loc...undeva..:)). Sa va spun ceva. Sunt prea superstitioasa ca sa spun unde dau. Daca nu mai intru? Daca imi faceti vraji? Doamne fereste!!!
Glumesc desigur. Dar tot nu spun. Va voi anunta la momentul potrivit.
Alte vesti noi....Trebuie sa dau de permis...Emotiile sunt la zi, mai mari ca la bac, dar voi trece si peste asta. Va anunt eu cum merge treaba.
Pana atunci aveti grija de voi.
V-am pupat,
Catalina
Din pacate pentru mine nu esti o gluma si purul adevar.
Sa va aduc la zi cu evenimentele...
Am trecut prin cruntele emotii dinainte de examenele de bacalaureat, care spre mirarea mea nu au durat decat un weekend. :D. Si apoi a venit Saptamana Sfanta. Am avut mult mai putine emotii cu fiecare zi ce trecea pentru ca eram sigura ca la examenele date voi lua oricum nota de trecere si ca nu imi va lua nimeni capul nici daca voi pica. Binenteles ca nu aveam sa pic, ci mai mult de atat, aveam sa fiu destul de sus.
Nu voi mentiona note, medii si altele pentru ca nu mai au sens.
Nu mai sunt eleva de liceu. Deocamdata nu mai sunt nimic, decat o tanara domnisoara care spera ca isi va gasi un locusor undeva in lumea asta.
Intrebarea zilei este:.....(sunet de tobe).....Si te-ai gandit la ce facultate mergi?
Aveti idee cat de stresanta poate fi intrebarea aceasta? Cat pot sa o urasc?
In ultima vreme ma gandeam serios sa spun lumii ca sunt cls a 11-a de fapt ca sa inceteze cu intrebarea.:))
Sa spunem ca nu stiu unde dau mai departe. Raspunsul vine fulgerator: CUM? Nu te-ai gandit? Dar este deja atat de tarziu. Hotaraste-te mai repede. Ma simt de parca as sta in casa lor si trebuie sa ma mut cat mai repede de acolo. Parca stau pe capul lor, nu pe capul parintilor. Desigur, eu niciodata nu stau pe capul parintilor :x. Ei ma iubesc neconditionat, si chiar daca as sta pe capul lor tot nu mi-ar spune-o....:))As vrea eu. Sunt prea sinceri.=)).
Pe de alta parte, sa spunem ca m-am hotarat si ca voi da la facultate intr-un loc...undeva..:)). Sa va spun ceva. Sunt prea superstitioasa ca sa spun unde dau. Daca nu mai intru? Daca imi faceti vraji? Doamne fereste!!!
Glumesc desigur. Dar tot nu spun. Va voi anunta la momentul potrivit.
Alte vesti noi....Trebuie sa dau de permis...Emotiile sunt la zi, mai mari ca la bac, dar voi trece si peste asta. Va anunt eu cum merge treaba.
Pana atunci aveti grija de voi.
V-am pupat,
Catalina
miercuri, 23 iunie 2010
Frate
Iubire de frate adanc intrata in suflet.
Mangaiere pura si zambet cald.
Zambet pentru un zambet.
Dorinta de bine pentru mine.
Privire blanda cu ochi caprui.
Imbratisare dulce.
Imi vei lipsi. Iti voi lipsi.
Iubire de frate.
Mangaiere pura si zambet cald.
Zambet pentru un zambet.
Dorinta de bine pentru mine.
Privire blanda cu ochi caprui.
Imbratisare dulce.
Imi vei lipsi. Iti voi lipsi.
Iubire de frate.
Uita-ma in lume
Lacrimi pe matase absorbite,
Durere in suflet uitata, regasita,
Tipat dinauntrul meu reiese prin piele,
Corp intrat in transa.
Nervi de neputinta,sfarsit de rabdare,
Dar suflet de copil alina mana moale.
Stropii cad in gol cautand suprafate netede,
Dar lovesc asfaltul.
Uita-ma in lume.
Uita ca exist.
Doar suflet de copil alina mana moale.
Durere in suflet uitata, regasita,
Tipat dinauntrul meu reiese prin piele,
Corp intrat in transa.
Nervi de neputinta,sfarsit de rabdare,
Dar suflet de copil alina mana moale.
Stropii cad in gol cautand suprafate netede,
Dar lovesc asfaltul.
Uita-ma in lume.
Uita ca exist.
Doar suflet de copil alina mana moale.
duminică, 20 iunie 2010
Peitho
De ce Peitho?
Peitho este zeita persuasiunii si a seductiei in mitologia greaca(nume roman-Suadela). Peitho era cunoscuta si sub numele de zeita "seducatoare". Era intotdeauna in prezenta Afroditei, cele doua fiind nedespartite, si simboliza dorinta. Atunci cand Peitho isi tesea panza de mreje, niciun barbat nu rezista. Peitho era seductia, pasiunea, dorinta. Avea posibilitatea de a cuceri orice barbat si de a-l juca pe degete dupa bunul sau plac.
De ce am ales aceasta zeita?
Simt oarecum ca ma reprezinta intru cat fiind femeie, seductia este una din calitatile mele, flirtul este la ordinea zilei iar dragostea lumineaza fiecare zi. Nu spun ca trebuie neaparat sa iubesti ca sa te bucuri de emotia unui schimb de priviri, de un zambet din partea baiatului de peste drum si asa mai departe.
Acest blog va va pune la dispozitie o multitudine de teme, dar ceea ce va contine in mare parte va fi lectii de machiaj, sau pur si simplu make up in general, despre shopping, despre viata, despre sex, si despre problemele mele. In mare am cam rezumat. E posibil sa adaug pe parcurs. Am tinut sa mentionez despre ce voi discuta intru cat daca nu va convine ceea ce lecturati e mult mai simplu sa treceti la alt blog, ocolindu-l pe al meu.
Daca doriti sa stiti mai multe despre lucrurile ce ma atrag sau pur si simplu sa aflati ce ganduri imi trec uneori prin minte continuati sa ma urmariti.
Waiting for your questions...
V-am pupat,
Catalina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)