Vroiam doar sa va povestesc ceva ce mie ...ulterior mi s-a parut amuzant. Este istoria cautarii fratelui.:))
Sunt sigura ca daca aveti frati/surori au plecat cel putin o data de acasa pe afara si voi i-ati cautat inebuniti. Ce dragut...
Poveste incepe foarte frumos cand mama m-a anuntat dupa amiaza ca trebuie sa stau cu fratiorul meu scump si drag,in varsta de numai 5 anisori, Paulica. De obicei isi face veacul pe afara la un munte de nisip impreuna cu alti copii. Totul este foarte ok pana acum, cu exceptia ca eu trebuia sa stau in casa sa fac chestionare pt scoala de soferi si nu prea puteam sa pierd timpul pe afara.
Dupa vreo ora dupa ce a plecat mama am iesit afara, imbracata decent in pantaloni scurti si un maieu, sa vad daca mai traieste, daca mai are nevoie de ceva, etc. Era la vecinul impreuna cu inca vreo 5 copii pe afara. Cum m-a vazut, mi-a tras acea privire care a venit in concordanta cu raspunsul: Ce vrei? Am inceput sa rad instinctiv, deoarece deja are acel orgoliu de: cum am putut sa vin sa-l verific? Dar asta fac surorile mai mari. Au grija de fratiorii lor ca dintr-o familie buna ce sunt. Suntem!=)) L-am intrebat daca e bine,daca ii e frig daca vrea ceva, a spus ca nu si m-am intors acasa.
Dupa vreo ora/ o ora jumate schimbata in tinuta de casa...un tricou lung ROZ...am iesit sa vad daca nu ii este frig intru cat se lasase racoare. Nu m-am schimbat pentru ca am crezut ca il voi gasi in acelasi loc. La vecinu`.
Din pacate pentru mine nu era acolo. Tin sa mentionez acum ca eu nu stau la oras. Stau undeva intr-un satuc in plina campie unde vantul isi face de cap. Nu am decat o strada prin imprejurimi si nu foarte multi vecini.
O data iesita din curte, m-am indreptat spre muntele de nisip bine cunoscut gata sa il vad pe fratior tipand si alergandu-se pe acolo cu ceilalti copii. Dar spre mirarea mea nu era acolo. Am inaintat subtil la un alt morman de nisip, unde erai cativa vecini micuti dar nici urma de Paul. Am intrebat un barbat: Stiti cumva unde e Paulica? El, pe un ton glumet: Pai acum ceva timp a trecut o caruta cu tigani, de atunci nu l-am mai vazut. Eu: Deci nu l-ati vazut?. El:Nu...Bine...Merg mai departe cu vantul suflandu-mi tricoul si eu tinand de el disperata, ba de partea de jos, ba cu mainile in san. Oricum nimic nu ma ajuta, dar efortul...intotdeauna bine venit.:P
Ma intalnesc cu un baiat si ii strecor aceeasi intrebare printre miscarile mele "senzuale". Acelasi raspuns. Nervi amplificati. Ma intorc spre casa sa incerc si la casa de vizavi. Intru in curte. Strig: Paul. Nimic. Din nou. La a doua strigare iese de dupa casa un copil, alt vecin de-al meu, si ii adresez aceeasi intrebare. Raspunsul lui ma da peste cap: Ca Paul e la nisip. Eu: Cum sa fie la nisip ca acum vin de acolo. EL: E la nisip. Eu: Nu e. Ies din curte cu avant si ma intorc spre mormanul de nisip. Primul vecin mai in varsta care imi sugera subtil ca l-au furat tiganii, era in acelasi loc in care l-am lasat. Intreb din nou: Chiar nu stiti unde este Paul? El: Nu. ...Mai sta putin si imi spune: Ai incercat la Marian si Vasile(alti vecini minori de-ai mei...ce multi pitici pe aici)?...Eu: Nu. Acum ma duc.
Bat la poarta, intru usor si observ o femeie in varsta in curte. Desi am intrat suav si delicat femeia se speriase de parca vroiam sa ii iau nu stiu ce. Zic sarut mana si o intreb acelasi lucru ce ma framanta deja de 10 minute. Unde este Paul? Ea: Pai nu stiu, ca acum 10 minute era aici.(fierb....) Ea continuand: Dar stai sa ma uit in casa. Intra ea si zice: E aici. Imediat il strig, din pacate cu multi nervi si mult repros in voce sa se miste mai repede acasa. Nu eram suparata pentru ca era la vecini, pentru ca pe la ei isi face veacul de obicei. Eram suparata pentru ca nu m-a anuntat. Si pe drumul de intoarcere i-am spus mai calm ca nu a procedat corect si ca trebuia sa anunte daca pleca din locurile obisnuite. Si mi-a raspuns: Pe cine sa anunt? Eu intrigata: Cum pe cine? Pe mine, pentru ca nu am stat acasa degeaba. Asa puteam sa plec si eu in oras.
Culmea a fost ca tot atunci si-a dat seama ca ii este foame. Parca pana atunci statuse intr-un balon departe de toate grijile firesti.
Intamplarea in sine a fost penibila pentru ca am umblat despuiata in lungul si in latul ulitei ca sa caut un pitic, cu vantul suflandu-mi in ...spate...si cu vecinii holbandu-se la mine. Superb.
Sa imi fie invatatura de minte sa stau cu ochii in 8 ca in 4 nu a fost suficient.
Pana data viitoare,
V-am pupat,
Catalina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu