Marti, 13

Nu-mi vine sa cred ca spun asta, dar ziua de azi a fost cumplita si nu ma asteptam deoarece 13 este norocos pentru mine. Dar cand nu te astepti, soarta te mai incearca. Azi am plans mult prea mult si mi-a ajuns, dar involuntar lacrimile se rostogolesc si nu stii unde incepe una si se termina alta.
Ziua a inceput placut, m-a trezit tata sa ma intrebe la cat trebuie sa fiu la scoala sa imi scot actele de studiu, dar soarele era pe cer si se anunta o zi potrivnica pentru orice imi propuneam. Din pacate aveam sa ma insel mai tarziu.
Mama era suparata si isi varsa of-ul pe mine, tata nu mai ajungea o data sa merg cu el in oras, dar cu toate astea inca eram binedispusa. Am plecat de acasa, chiar m-a insarcinat tata sa conduc, toate bune.
Am ajuns la scoala, am facut tot ce era necesar, apoi la notar sa fac copii legalizate, apoi cu tata sa il ajut la treaba si din momentul in care am plecat din locul cu "treaba" totul a inceput sa mearga prost. Parca universul isi schimbase cursul invers doar ca sa ma faca pe mine sa ma simt prost( desigur dramatizez, dar cum ar mai avea farmec ce scriu daca nu asa).
Ne-am intalnit cu un domn care afland ca sunt absolventa de liceu, a inceput sa imi spuna de fata lui ca a terminat nu stiu ce facultate in paralel cu alta de la FF si ca e mare nu stiu ce acum. Nu conteaza ce e si ce a facut dar mi-a facut mie capul calendar cu toate observatiile lui. La care tata il mai aproba si ma facea sa ma simt si mai prost pentru ca a zis ca ma sustine indiferent de ce voi face, eu stiind ca el prefera o anumita ramura, dar nu m-a obligat la nimic. Insa acele aluzii si mici subtilitati pe care le face si le zice ma face sa ma gandesc si sa ma razgandesc dar totodata ma simt sacrificata pentru ca ma imbie la un lucru pe care nu il doresc. De acolo mi s-a schimbat toata dispozitia. Nu mai aveam chef de condus, de vorbit si cu atat mai putin de glumit. Vroiam doar sa fiu singura si sa ma descarc( stiu, sunt prea sensibila).
Am ajuns acasa si m-am descarcat putin, hotarata sa ma culc, poate imi mai reveneam. Dar nu mi-a schimbat cu nimic starea. Mai rau. M-am certat si cu prietena mea cea mai buna cand a aflat de decizia mea cu facultatea. M-a facut sa ma simt prost ca poate era cea mai mare greseala a vietii mele, ca sa ma hotarasc bine ce vreau ca e vorba de cariera mea.Nu mai suportam. Dar cand mi-a spus ca eu nu sunt stresata si ca ma doare undeva de tot, de fapt a spus ca nu ma doare nici pe dracu, am lasat balta tot si am iesit la alergat si m-am simtit mai usoara, pasii ma ghidau singuri pe asfalt, iar aerul parea placut. Doar parea. In sufletul meu inca se da o mare batalie. Nu par stresata, e cu totul altceva.
Sunt satula de atatea presupuneri ca sunt calma si ca astept totul sa imi fie servit pe tava, ca nu imi place sa lupt pentru nimic si asa mai departe. Sunt satula de toti cei care de la aluzii trec la enervare si la stres.
Vreau sa se termine o data tot circul asta. Dar totodata vreau sa se stie ca nici mie nu imi e usor. Daca era usor poate nu simteam nevoia sa ma descarc.

Dar maine va fi o noua zi. Si sper sa nu fie un nou 13.
V-am pupat.
Va doresc zile mai bune ca ale mele.
Catalina